Despre

Ești aici?dacă da, atunci te invit la o scurtă plimbare. Nu îţi voi spune, încă, locul spre care ne îndreptăm, îţi pot garanta, însă, că nu vei regreta nicio clipă această mică escapadă pe calea gândului.
Ne aflăm pe o aleea pietruită. Nu are bogăţiile Casei Poporului şi nici nu se ridică la înălţimea turnului Eiffel, dar este deasupra celor două prin sentimentele nobile care i-au dat viaţa. Acest templu pe care îl admiri ,fost construit în anii cutremurului din 77
Hmm…e cam frig afară, ce-ai zice să ne dezmorţim puţin mâinile îngheţate şi să intrăm , aşa vei afla şi de ce te-am adus aici. Ecourile paşilor nostri urcă pe coloanele de marmură, să nu te miri dacă în spaţiul limitat al templului vei avea senzaţia că atingi infinitul. Ştiu că frumuseţea picturilor te ademeneşte să mai stai, dar trebuie să ne grăbim, spectacolul începe în doar câteva minute. Urcând în jurul unei coloane masive de piatră, luăm la picior treptele din doi în doi şi ajungem cu răsuflarea tăiată în sala deja plină. Rândul intăi are două locuri libere! Luminile pălesc uşor şi spectatorii încep să se destindă pe notele liniştitoare ale orchestrei. Pe scenă urca violonistul, nimeni nu aplaudă, ştim că nu este civilizat să apreciezi un om în timp ce munceşte. L-am deranja! Cu toate acestea, câţiva cunoscători din spate spun că falsează mereu a doua notă de pe coardăre, în pozitia a şaptea. Bârfa lor o avea fundamente plauzibile. Oricum toţi oamenii din sală se lasă purtaţi de valurile unui concert frumos. Unii sunt cunoscători ai instrumentului, câţiva interesaţi, alţii vor să pară interesanţi. Artistul încheie printr-un arpegiu nervos. E timpul să plecăm. Să nu crezi că am uitat, pe drum îţi voi spune motivul pentru care te-am luat cu mine în această scurtă escapadă.
Plimbându-ne pe aleile bătrânului oraș, am să te rog să priveşti tot ce ai văzut că pe o metaforă. Înţeleptul templului prin frumuseţea şi misterul lui m-a ajutat m-a inspirat să creez această metaforă a vieţii însăşi. Ai pătruns în el si te-ai minunat de frumuseţile lui, aşa cum se bucura un copil de minunăţiile vieţii. Ai urcat grăbit, ai crescut, şi te-ai trezit în mijlocul unei mulţimi de oameni. Pentru câteva minute ţi-ai neglijat propriile probleme pentru a te lăsa purtat de miracolul creat de un om talentat. De ce? Am vrut să îţi arăt atitudinea omului faţă de artistul în viaţă. Unii i-au ascultat notele înalte şi au încercat sa il coboare, alţii i-au urmărit concertul în necunoştinţă de cauză, doar pentru a se ridica pe umerii lui şi a-şi dobândi imaginea de om. În timpul acesta, muncitorul artist, prin sudoarea muncii sale, le-a oferit spectatorilor ceva etern. Le-a dăruit creaţia lui. Nu a simţit aprecierea contemporanilor. În final, însă când momentul său a luat sfârşit, oamenii au conştientizat că maestrul viorii merită bogate aplauze. Oare după Cortină artistul a mai auzit mulţumirile lor? Nu ştiu.
Mai stau alături de tine prin câteva rânduri şi voi încerca să îţi rămân în minte printr-o serie de
întrebări. De ce tindem noi să îi strigăm mulţumiri mortului de sub ţărână ? De ce în maretia noastră şi în anii tehnologiei suntem prea mici pentru a aprecia şi respecta valorile ? Pe tocuri vrem să părem înalţi, ca alţii să rămână mici. Sunt aici,pentru ca apreciez oamenii care fac..minuni…cu tot ce sunt ei!

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s